Si ma surprinde de fiecare data cand ajung la ea. Ma asteapta cu ochii umeziti de lacrimi si cu bratele larg deschise. Are un suflet mare, mult mai mare decat este ea. Ea a ramas cat un prichindel, dar inca mai stie sa zambeasca.
Pe 15 aug a fost targ la capatul lumii, in Bisoca mea. Am ajuns si eu acolo pentru cateva ore. Prichindelul meu, cu ultimele puteri, a mers 5 kilometri pe jos ca sa se bu
cure de serbarea de Sfanta Maria. E o serbare care se tine in fiecare an in jurul acestei sarbatori. Se tine acolo, la capat de lume, intr-o padure deasa de brazi, molizi si alti copaci din familia lor. Se strange multa lume, e un prilej bun sa iti aduci aminte ca ai prieteni, prieteni multi. Ii vezi si nu ai timp sa stai la povesti cu toti, pe unii doar ii saluti, cu alti stai mai mult la depanat amintiri, pe unii poate nici nu ii observi.
Am ajuns si eu in duminica cu targul, acolo! Stateam si faceam o comparatie a targului, cum era acum si cum il vedeam eu cand eram doar un copil. Ce diferenta de culoare, de nuanuta. Nu ma mai bucura aceleasi lucruri ca atunci cand eram mica, nu imi mai plac aceleasi sentimente, nu mai pot sa gandesc ca acum multi ani. Pe vremuri targul parea atat de mare, atat de bogat. Deabia asteptam sa imi cumpar o alvita, o turta dulce, ineluse sau alte lucruri de care nu aveam parte decat la acest evenimet: "Pe plaiuri Bisocene" .
Acum totul s-a schimbat. Targul pare atat de mic, atat de sarac. Poate pentru ca eu am crescut si asta l-a facut sa scada in dimensiuni in ochii mei. E trist cand vad asta. E trist cand imi dau seama ca nu raman mica ... Cresc . Si este trist ca toata cartea colorata pe care o deschideam in fiecare dimineata cand eram mica, acum nu mai are povestile la fel de fermeca
toare.
Am devenit nostalgica. Imi este dor de Bisoca pe care o stiam cand eram mica. Imi este dor sa ma duc la bunica si sa imi petrec toata vacanta mare acolo. Imi este dor sa pierd notiunea timpului si sa ma bucur de fiecare ploaie de vara. Nu mai am timp sa fac toate astea, nu mai am timp sa ajung des la Bisoca. Nu mai am timp sa ma bucur de dealurile pline de fan proaspat cosit, sa ma duc o zi la coasa si sa ajung seara acasa obosita. Sa ma intampie bunica cu un pahar de tuica naturala facuta de ea si sa imi zica "bea ca iti da putere". Imi este dor sa ii repar gardurile si sa stau o zi intreaga cu vaca la pascut. Imi este dor sa ma duc in varful deaului, sa privesc in zare si sa vad tot si in acelasi timp nimic. Sa imi arunc privirea peste vai si paduri si sa astept sa se faca seara. Imi este dor sa stau noaptea pe pragul casei si sa aug greierii si lacustele cantand.
Imi este dor sa mai pot sa simt acea notiune a timpului ... a timpului pierdut!
Bianca Casaru
Imi este dor sa mai pot sa simt acea notiune a timpului ... a timpului pierdut!
Bianca Casaru